Isaia, Iona şi fundamentalismul dragostei

ISAIA 53:10

Cornilescu
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce-şi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

NTR
DOMNUL însă a vrut să-L zdrobească prin suferinţă.
Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat,
Îşi va vedea urmaşii şi va trăi multe zile, iar voia DOMNULUI va propăşi prin El.

Ebraica modernă
ויהוה חפץ דכאו
החלי אם־תשים אשם
נפשו יראה זרע
יאריך ימים וחפץ
יהוה בידו יצלח׃

Hebrew Transliterated
VYHVH ChPhTSh DK’aV HChLY ‘aM-ThShYM ‘aShM NPhShV YUr’aH ZUr’y Y’aUrYK YMYM VChPhTSh YHVH BYDV YTShLCh.

KJV+Strong
Yet it pleased(2654) the LORD to bruise him; he hath put him to grief: when thou shalt make his soul an offering for sin, he shall see his seed, he shall prolong his days, and the pleasure(2656) of the LORD shall prosper in his hand.

H2654
חפץ
châphêts
khaw-fates’
A primitive root; properly to incline to; by implication (literally but rarely) to bend; figuratively to be pleased with, desire: – X any at all, (have, take) delight, desire, favour, like, move, be (well) pleased, have pleasure, will, would.

H2656
חפץ
chêphets
khay’-fets
From H2654; pleasure; hence (abstractly) desire; concretely a valuable thing; hence (by extension) a matter (as something in mind): – acceptable, delight (-some), desire, things desired, matter, pleasant (-ure), purpose, willingly.

Latin Vulgate
53:10 et Dominus voluit conterere eum in infirmitate si posuerit pro peccato animam suam videbit semen longevum et voluntas Domini in manu eius dirigetur

Young Literal Translation
And Jehovah hath delighted to bruise him, He hath made him sick, If his soul doth make an offering for guilt, He seeth seed — he prolongeth days, And the pleasure of Jehovah in his hand doth prosper.

Louis Segond (1910)
Il a plu à l’Eternel de le briser par la souffrance… Après avoir livré sa vie en sacrifice pour le péché, Il verra une postérité et prolongera ses jours; Et l’oeuvre de l’Eternel prospérera entre ses mains.

Omul este făcut pentru suferinţă. Sau pentru o ciudată lucrare, o lucrare grea şi dureroasă, pe care însă ar trebui s-o facă cu plăcere, s-o poarte ca pe un jug uşor. Poate că omul a fost creat pentru fericire şi plăcere (dar — iarăşi poate – nicidecum propria sa fericire sau plăcere). Voinţa lui Dumnezeu îl zdrobeşte, îl răneşte şi-l schilodeşte zi de zi, prin confruntare cu propria sa voinţă, derizorie, de plăcere mai mult sau mai puţin sublimată. Sau, dimpotrivă, îl înalţă, îl bucură şi-l cheamă la comuniune. Isus, Dumnezeu Fiul, a găsit plăcere în a face voia Tatălui până la capăt, oricât de dură părea jertfa care I s-a cerut. Care Şi-a cerut-o Sieşi. Pentru a ne arăta cât de importante, deşi nedesluşite nouă, I se par Lui regulile după care totul se face, se schimbă, se trăieşte, se dăruieşte şi se consumă. Pentru a ne convinge să-I fim urmaşi, să-L urmăm pe o cale, strâmtă şi periculoasă, pe care nu o prea pricepem, făcând o lucrare cu sfârşit dincolo de timp, dar având o singură miză: plăcerea Lui. Mortificarea noastră – sau bucuria noastră.

Creştinilor obişnuiţi nu le place să audă ce I-ar plăcea lui Dumnezeu, ce fel de viaţă ar trebui, poate, să ducă, ba chiar să suporte ca pe o chinuitoare povară. Cei care aduc tuturor aminte de jug, de chin, de jertfă, de sânge şi sudoare, de vină şi păcat, de pedeapsă, sunt consideraţi fundamentalişti. Cei care aduc aminte tuturor de cât de uşor ar trebui să fie jugul, de dragoste, de iertare, de fericirea de a trăi şi a fi om în lumea asta pe care unii o văd câteodată minunată, sunt consideraţi de ceilalţi rătăciţi, uneori liberali sau postmodernişti distructivi. Cale de mijloc nu există, pentru că nu e Calea. Mereu şi mereu vedem orbi care călăuzesc alţi orbi, sau jurăm că vedem unica lumină călăuzitoare pe adevărata şi singura cale, uitând că toate Îi sunt cu putinţă. Faceţi şi trăiţi numai aşa, veţi primi (la urmă, în nici un caz acum) răsplata, altfel vă aşteaptă pedeapsa. Chinul veşnic, iadul, iazul de foc, a doua moarte, sau veşnicia fără El, eventual chiar un cancer sau o paralizie — dacă ar fi un pic de dreptate pe pământ, dar mai e timp… Faceţi voia Lui cu-, şi de plăcere, faceţi-I Lui plăcerea, chiar şi dacă asta vă face plăcere — nu e nimic rău în asta, voluptatea suferinţei nu e singura plăcere pe care El ne-o îngăduie aici. Nu fiţi ca Iona, nu e neapărat necesar să urâţi lumea, lumea conţine oameni pe care ar trebui să-i iubim, animale de care ar trebui să ne pese, lucruri şi fiinţe de care am putea să ne ataşăm, conştient, patetic şi perisabil, sub semnul viermelui care nu moare, dar poate omorî, uneori spre salvare. Lumea ar trebui poate să audă, să simtă, să fie ameninţată cu vestea cea bună că Iona a scăpat, deşi nu a ascultat, că Ninive şi Babilonul se pot pocăi în sac şi cenuşă, dar nu sunt încă destui prooroci, iar Dumnezeu nu-şi doreşte să ne distrugă, ba chiar îi face plăcere să ne ierte, pe noi şi pe Iona deopotrivă.

IONA

3:1 Cuvîntul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, astfel:
2 “Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!”
3 Şi Iona s’a sculat, şi s’a dus la Ninive, după Cuvîntul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cît o călătorie de trei zile.
4 Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigînd şi zicînd: “Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
5 Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s’au îmbrăcat cu saci, dela cei mai mari pînă la cei mai mici.
6 Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s’a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă.
7 Şi a trimes să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: “Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc!
8 Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă dela calea lor cea rea şi dela faptele de asuprire, de cari le sînt pline mînile!
9 Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mînia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
10 Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau dela calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S’a căit de răul pe care se hotărîse să li-l facă, şi nu l-a făcut.
4:1 Lucrul acesta n’a plăcut deloc lui Iona, şi s’a mîniat.
2 S’a rugat Domnului, şi a zis: “Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu cînd eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
3 Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decît să trăiesc!”
4 Domnul a răspuns: “Bine faci Tu de te mînii?”
5 Şi Iona a ieşit din cetate, şi s’a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar, şi a stătut supt el, pînă va vedea ce are să se întîmple cu cetatea.
6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s’a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mînia. Iona s’a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.
7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un verme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s’a uscat.
8 Cînd a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vînt uscat dela răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară, şi a zis: “Mai bine să mor decît să trăiesc!”
9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: “Bine faci tu de te mînii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: “Da, bine fac că mă mînii pînă la moarte!”
10 Atunci şi Domnul a zis: “Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într’o noapte s’a născut şi într’o noapte a pierit.
11 Şi mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, cari nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară de o mulţime… de vite!”

Gelozia urmaşilor care se luptă pentru avere ne lasă să vedem altceva decât propria răsplată, ne lasă să dorim altceva decât pedeapsa uzurpatorilor, ne lasă să dăm un pas înapoi pentru cinstirea celor în drept la moştenire? Oricum, e clar că El ne lasă să facem orice. Doar uneori îi opreşte pe aleşii Săi să cadă în păcat. Şi nu opreşte nimănui accesul la har, uneori în condiţii pentru mulţi inacceptabile, iar pentru alţii neînţeles de uşoare.

El va vedea, poate chiar acum vede o sămânţă de urmaşi. Noi o vedem, o putem vedea oare?