Iertare individuală

Harul (Ianuarie 2009, text alterat şi adnotat)

Deşi tânjim după el, nu suntem îndreptăţiţi să-l avem.
Dacă-l primim, este un dar minunat, chiar dacă ţine numai câteva clipe.
Nu trebuie însă să urmărim a-l avea în permanenţă, din smerenie şi respect pentru jertfa lui Isus. Nu suferinţa, nu moartea, nu ura, batjocura sau umilinţa au fost greu de îndurat pentru El.
Dacă El a strigat, chiar şi o singură dată, “Pentru ce M-ai părăsit”, cum putem noi dori să trăim mereu în har?
Vrem ca viaţa noastră să fie plină doar de Duhul Sfânt, sau ne închipuim că ni se cere suferinţă contra mântuire, că Dumnezeu vrea să suferim. Să suferim pentru un dar gratuit…
Dar a trăi fără har e deja destulă suferinţă, dacă reuşim să o vedem pe-a noastră şi să ne-o amintim pe-a Lui.
Cum am putea noi să urcăm pe Calvar ca să ajungem la har, când El a urcat ca să-l piardă?
Poate că mai ales pentru a simţi ce înseamnă această lipsă s-a şi întrupat?
Cum ar putea să nu mă ierte, când a simţit-o?

P.S. Nu sunt un adept fanatic al Universalismului, dar uneori mi se pare logic şi nevinovat să devin. Nu reuşesc nimic până la capăt…