Autodenunţ

Avem mai multă încredere în reguli stricte, clare, numărabile şi imuabile decât în libertate. Ne e frică de ea, pentru că e atât de uşor să o luăm razna… Ne zdrobeşte efortul de a veni, de fiecare dată proaspeţi, la întâlnirea cu spiritul, şi celebrăm cu fervoare litera – despre care sperăm să (ne) învie aproape matematic, prin punere în scenă. Vrem să putem recunoaşte fără efort, după forme familiare, stabile, de încredere. Ne sistematizăm drumul cu semne şi semafoare. Ideea că putem – ori poate chiar ni se cere – să facem ceva nou în orice clipă ne face nesiguri şi periculoşi, pentru noi înşine şi pentru alţii. Ritualurile ne asigură, ca şi bătăile ceasornicului, că putem pune clopoţei infinitului care ne curge prin preajmă, nevăzut, neauzit, incontrolabil. Vrem să pulsăm împreună cu El, statornic în neschimbare, căci ne e greu să ţinem pasul cu ritmurile nebuneşti şi mereu noi ale libertăţii.
Cum aş putea să cred că Isus Cristos a vrut să înlocuiască Leviticul cu poruncile Bisericii? Trebuie să-mi schimb ochelarii şi să recitesc totul, poate aşa…