Mintea şi sufletul nostru au o capacitate puţin înfricoşătoare de a transforma normalitatea în delir. Sentenţios, dar neplăcut de adevărat, şi din ce în ce mai des vizibil în jur – pentru mine, cel puţin. Se poate delira în absolut orice domeniu: politică, pictură, muzică, dragoste, credinţă, chiar şi raţiune… Poate de aceea îmi place atât de mult să fiu schimbător, să mă hrănesc cu adevărul de sub ochi şi să vânez altul – în consistenţă şi consecvenţă, dacă nu eşti încă Isus, te paşte o mare primejdie.
Ne jucăm cu vrabia realităţii sau cu stăncuţa fantasmei, dominându-le, lăsându-le să se mai zbată puţin, să mai dea un pic din aripi, dar le prindem din nou în colţi şi în gheare, din ce în ce mai hotărâţi să nu le lăsăm să scape, dar nu prea doritori să ne hrănim totuşi cu ele – poate că asta ne-ar şoca. Prea târziu vine uneori salvarea bietelor păsări, căci, dacă nu intervine nimeni să ni le smulgă, e puţin probabil să le dăm drumul – ca să ne întoarcem la pâine şi apă.
Şi la mângâierea Stăpânului, care ne iartă de fiecare dată, vindecând şi viitoarea noastră pradă.
Stick to the Agnus Dei
Misericordiam volo et non sacrificiumComentarii recente
Dus cu Kon-Tiki-
În Chip co-răspunzător 
09/06/2009 la 5:42 pm
Mintea si sufletul sunt instrumentele care pot transforma realitatea in delir… dar ce sau cine le manuieste? Daca reusim sa descoperim asta atunci poate vom reusi sa ne mai oprim din cand in cand din delir si sa revenim la normalitate.
10/06/2009 la 12:15 pm
Cristi, nu toată lumea trebuie să revină din când în când la normalitate, cred că sunt(em) mai numeroşi cei care trebuie să ieşim cât mai rapid din delirul care ne cuprinde din când în când… Nu ştiu dacă neapărat mintea şi sufletul sunt mânuite de ceva/cineva, poate că au această proprietate intrinsecă a improprietăţii funcţionale, a alunecării, a ambalării la turaţii care scapă de sub control, a autoamăgirii. Dacă ceva ne place, ne dă un sentiment de confort, de valoare, de siguranţă, există şi pericolul de a intra în „microfonie” – uneori ţiuitul e suficient de strident ca să ne trezească, alteori ni se pare că seamănă cu un îndemn de a merge mai departe în amplificarea a ceea ce avem deja, părăsind dreapta socotinţă şi justa măsură. Alteori ne trezeşte vederea noastră din afară, fie că o reuşim prin propriile exerciţii de analiză (dacă mai avem destulă luciditate), fie că ne pune cineva în faţă o oglindă. Cel mai sigur ar fi să păstrăm comuniunea şi comunicarea cât mai diversă (pentru că altfel putem rămâne în „cercul nostru strâmt” unde delirul se petrece).
10/06/2009 la 2:51 pm
Si daca mintea si sufletul sunt doar instrumente exercitate de mai multi factori: anturaj, diverse experiente, neimpliniri, rutina, obiceiuri, frustrari, dezamagiri, depresii, bucurii nemaipomenite, placeri extraordinare, diverse pasiuni, patimi… toate acestea contribuind prin intermediul mintii si a sufletului la scoaterea noastra din normalitate si mutarea pe taramul delirului?
10/06/2009 la 6:49 pm
Sigur, aşa cred şi eu. Totuşi, îmi place să cred că sunt instrumente cu resurse proprii de inteligenţă, voinţă, luciditate… orice în afară de har, care ne vine de sus, imprevizibil. Cât de mult pot face aceste resurse fără har şi ajutor, asta pare destul de limpede. Ba culmea e că putem refuza harul, cu îndârjire, pentru a rămâne în delir, pentru a ne autodistruge. Deşi, dacă mă gândesc bine, nici delirul nu e automat dezastruos – poate fi şi el căldicel, tocmai bine cât să nu ne ducem de râpă, dar nici să nu trăim în lumină şi adevăr. Despicând mai departe firul, delirul conţine lumină şi adevăr, dar o lumină care orbeşte şi un adevăr care te leagă.
11/06/2009 la 2:50 pm
Daca in articol ai dat o sansa delirului aici pari ca ai un dinte impotriva lui. E legat de experienta personala sau te-ai simtit dator sa dai cezarului ce-i al cezarului si teologiei crestine ce-i al ei?
11/06/2009 la 5:19 pm
Şi teologia, şi cezarul ar trebui să fie nişte „construcţii” echilibrate, libere de delir. Acesta din urmă poate începe din orice „muzică” iniţial normală şi echilibrată, dacă se filtrează unele armonice şi se amplifică exagerat altele, din ce în ce mai puţine, eventual până la ultima, suprema, definitiva componentă care le învinge pe toate celelalte şi ne teleportează – precum pe Woody Woodpecker mirosul de friptură. (E cumva potrivită imaginea, ciocănitorile nu ar trebui să mănânce friptură, nu-i aşa?) Nu ştiu să fi dat, în mod conştient, o şansă delirului, şansa o ceream pentru noi când îi cădem pradă. Dacă nu am reuşit să fiu prea clar, să dau două exemple. 1) Normal ar fi să-ţi placă munca în porţii rezonabile, cu desert de relaxare. Când te prinde delirul workaholic, fără muncă nu mai exişti. 2) Normal ar fi să cauţi smerenia, dar să încerci să fii rezonabil de îndrăzneţ încât să ai şi oarece iniţiativă şi reacţie la ce se întâmplă în jur. Delirul de smerenie face din „a nu ridica piatra” o poruncă de a nu mai gândi critic sau măcar în postură contrară, necum a mai deschide gura sau organiza vreun miting de protest.
Scuze pentru exemplul 2, nu te acuz de delir de smerenie (doar te bat pe umăr…). Însăşi postarea despre delir înseamnă a judeca şi a ridica piatra? Totul e valabil în primul rând pentru mine, am avut câteva episoade delirante clare, de diverse feluri, deci măcar se poate spune că încerc să-mi scot bârna din ochi. Îmi pare rău (!) dar aici sunt de acord cu Marius Cruceru, judecata nu trebuie să dispară, ci trebuie făcută întru îndreptarea mea şi a voastră. A da cu piatra înseamnă a pedepsi, nu a judeca. Isus a judecat-o pe femeia adulteră, din moment ce i-a spus să nu MAI păcătuiască. Noi nu suntem El, dar cum putem face ceva pentru cineva care ni se pare în eroare? Să ne rugăm pentru păcătos… Nu ştiu de ce, dar dacă ne oprim la rugă, am impresia că intrăm sub incidenţa exemplului tău (Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu). Nu judeca pentru a nu fi judecat cred că înseamnă altceva: nu judeca pentru a da apoi bir cu fugiţii, rămâi să fii şi tu judecat de celălalt, iar ce se găseşte rău în tine scoate şi aruncă afară – altfel, te va judeca El pe tine.
Dacă vrei să vezi ce mi se pare a fi un exemplu util de delir în smerenie, uite la http://viatalatara.wordpress.com/2009/06/02/rugaciunea-unui-teolog/
11/06/2009 la 5:47 pm
Sau, pentru delirul teologic perfect coerent şi just:
http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/06/11/doctrina-umilitoare-a-harului/
http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/06/10/pentru-cine-a-murit-isus/
Pentru delirul în lupta cea bună
http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/20/care-sunt-interesele-unui-puric/
Pentru propriile mele accese de delir, din păcate nu am deocamdată link-uri, dar se lucrează…
11/06/2009 la 5:50 pm
Pentru clarificare, nu consider că delirul este un păcat, ci o risipă sau o rătăcire dureroasă prin ceea ce se pierde (chiar, oare se pierde ceva?).
11/06/2009 la 7:10 pm
Din prima parte a articolului am „simtit” o oarecare simpatie fata de delir pentru ca am fortat ideea si l-am vazut ca opus consecventei mutilante. de aici impresia mea. Ai incheiat cuminte totusi si ascultator 🙂
11/06/2009 la 7:24 pm
Din primele doua exemple inteleg ca vezi delirul ca exces in primul caz si lene in al doilea. In ce priveste cazul femeii adultere delirul ar fi paradoxal undeva la mijloc vazut ca actiune neterminata.
Opui aici delirului atitudinea personajului ipotetic din Psalmul 1 care termina cu bine tot ce incepe.
Interesant e ca si chiar daca ai incheia tot procesul de care spui (judecare + judecat) exista sansa sa ramai in delir daca toata povestea se incadreaza in „am indeplinit toate poruncile ce mai ramane de facut?” (vezi pilda tanarului bogat).
Btw mi-a cazut o barna pe creier acum si mi-am imaginat un proces de judecata in cerc: eu judec pe x, x judeca pe y si y ma judeca pe mine. Toti 3 suntem judecati si judecatori in final. Ce zici, merge?
11/06/2009 la 9:07 pm
Nu, nu, nuuuuu! Nici vorbă de lene – a cui, a Mântuitorului, a gloatei care venea în fugă? Judecata este un cuvânt încărcat de sens negativ, în loc să fie de sens pozitiv, dar asta cu contribuţia celui care stă în mijloc (mustrându-i pe judecători fără a-şi recunoaşte vina) şi a celor care practică o judecată strâmbă – mai ales prin atitudine, dar şi prin verdict. Rostul judecăţii ar trebui să fie înfăptuirea dreptăţii, dar pentru asta e nevoie de judecători curaţi. În lipsă, rostul devine însuşi efortul de curăţire a tuturor, iar verdictul dispare, se amână – de asta fugim, în loc să dorim? A, nu ne putem curăţi singuri, şi nici ajutaţi de alţii, ci numai prin har… Dar a şti exact cum se manifestă harul în fiecare caz este cumva smerenie? Nu contează deloc atitudinea noastră, contează numai harul? Oare nu prin har ne vine atitudinea de a ne judaca pe noi înşine? Nu e vorba de merit aici, e vorba de o strădanie dureroasă. Suntem chiar atât de obsedaţi (delirant!) de „fapte” încât nu rămânem decât cu rugăciunea şi smerenia de a-i lăsa pe alţii să se mânjească cu acţiunea? Poate că şi levitul care-a trecut pe lângă cel bătut de tâlhari a „tras” rapid o rugăciune…
Cazul femeii adultere este foarte potrivit într-o discuţie despre delir, mai ales delirul de smerenie, dar numai dacă privim la felul în care este folosit de către unii pentru a sista discernământul şi judecata (în sens de sugestie de diagnostic, exorcizare, mane tekel phares ghicit înainte să apară mâna).
Nu m-am gândit deloc la a termina ce începi – la om aşa ceva este un har. Practic este delirant să ai impresia că ai termminat ceva şi poţi sta liniştit aşteptând Judecata de apoi.
Nu văd nici legătura între terminarea poruncilor şi judecată. Nu suntem judecători de meserie sau prin vocaţie, dar nu ar trebui să ne ferim să facem judecată de valoare în mintea noastră, pentru tot ce vedem. Nu urmează verdictul şi pedeapsa, urmează să ne vedem mai bine în raport cu ce ar trebui să fim, iar pe alţii să-i ajutăm, dacă suntem cumva în stare. După aşa ceva nu rămânem perfecţi, dar demonstrăm că vrem să devenim aşa, că ne doare faptul că harul vine fără bani şi fără plată, că nu-l merităm.
I hate to contrazic you (în ultima vreme e ceva de groază…) dar nu cred că merge tranzitivitatea x>y>z>x, pentru că fiecare poate vedea altceva în noi, iar dacă z nu e de acord cu y, x pierde informaţii preţioase.
11/06/2009 la 6:41 pm
Pentru delirul în dialectică, vezi Ion Iliescu, opera şi viaţa… în lipsa consensului.
11/06/2009 la 7:12 pm
Daca omul politic Iliescu mi-e antipatic nu stiu prea multe despre delirul lui in viata privata. Desi dupa roade…
11/06/2009 la 6:46 pm
Opera cea mai apropiată de cea înfăptuită de către domnul I.I. ar fi, poate, Rigoletto. Blestemat fiind de Diaconescu şi nepoţii săi (pe Coposu nu-l cred în stare de blestem), I.I. a ţinut atât de mult la Romania, pe care ar fi dorit-o de fiică ascultătoare, încât a nenorocit-o din răzbunare faţă de capitalismul care o cam siluise consensual.
11/06/2009 la 8:22 pm
Nu inteleg care este parerea ta cu privire la link-urile pe care le-ai pus. Eu cred ca intr-un delir focal si energic sunt cei care cred intr-o mantuire prin voninta lor. Delireaza de multi ani incoace si se simt confortabil in acest delir.
11/06/2009 la 9:28 pm
GoodGospel, înţeleg perfect ce vrei să spui. Sunt de acord, dacă ne referim la unii care aplică exact formularea ta – credinţa în mântuirea prin propria voinţă e delirantă. Personal chiar cred şi în predestinare. Dar sunt mai degrabă molinist, decât calvinist sau arminianist – vezi mai sus ce i-am răspuns lui Sam. Nu cred în universalism. Nu poate fi indiferent ce FACEM sau NU FACEM, tot ce se referă la judecată în Evanghelie trece prin fapte asociate cu motivaţia lor – asta cred. Mai cred că harul poate fi chiar refuzat, în delir. Mai cred că Dumnezeu este drept, şi nu poate lăsa fără răspuns o strădanie şi o jertfă a omului setos de har şi mântuire. Dar nu cred că hotărând într-o bună dimineaţă să începem o viaţă nouă şi să facem numai fapte bune vom ajunge la mântuire, dacă nu ni se dăruieşte har. Trebuie să fim un neam sfânt, o împărăţie de preoţi, trebuie să ne hrănim cu jertfa lui Cristos, ca să ne mântuim pe noi, dar şi pe alţii. Judecata nu exclude mila, iar jertfa făcută fără a mijloci pentru alţii doar ne îmbuibă.
„Poţi rămâne la ispăşirea ta, şi chiar să ţi-o păstrezi. Noi niciodată nu vom renunţa la a noastră pentru a ta.” Niciodată? A noastră?
„Se predica in Romania o Evanghelie falsa. Sunt inca slujitori care predica Legea performantelor pentru a primi neprihanirea. Ea se ofera prin credinta in Fiul lui Dumnezeu. Nu se cunoaste conceptul adevarat al Harului si e normal ca tinerii sa nu traiasca intr-o slobozenie evlavioasa in Christos. Predicatorii nu predica Harul lui Christos ci inca Legea.” Chiar aşa să fie? Şi ce dacă, toţi ar trebui să citim Biblia, nu să ne trezim doar când se ridică vocea la amvon.
11/06/2009 la 9:23 pm
De ce judecam noi intotdeauna consecintele unui fapt? De ce nu putem intelege ca roadele sunt consecintele harului. De ce nu putem accepta ca faptele sunt pregatite mai dinainte?
Simplu: Pentru ca inca suntem firesti.
11/06/2009 la 9:43 pm
As vrea sa mai comentez cateva cuvinte:
Ai spus ca tu crezi ca se poate respinge harul:
Depinde ce intelegi prin har. Daca intelegi Jertfa Domnului Isus, da, sunt de acord si eu. Se poate respinge harul si toti cei care vor fi pierduti, vor fi respins harul acesta, adica jertfa Domnului.
Daca ne referim la Har ca Dreptul oferit de Dumnzeu de a fi copii ai sai, daca Domnul a ales pe cineva si aceasta o catalogam, Har, lasa-ma sa spun ca nu poate fi respins acest har. Ci din contra, va aduce roade sigure.
Eu cred ca Dumnezeu a lasat pe dinafara pe multi oameni ce erau setosi dupa „mantuire”. Mantuirea insemnand aici: Viata vesnica, strazi de aur, coltul meu de rai.
De asemenea cred ca Dumnezeu nu lasa pe dinafara pe cei pe care i-a si hotarat spre slava Sa sa fie mantuiti. Ei nu pot fi lasati pe dinafara si tocmai de-aceea au si acea dorinta in inima pentru Domnul , pentru mantuire (sa spunem), pentru ca aceasta dorinta vine tocmai prin Duhul care i-a nascut din nou.
Trebuie sa-L credem pe Cuvant pe Domnul cand spune, parafrazez: „Cei mantuiti nu vin la judecata, ci ei trec direct din viata la moarte.”
Cum ai putea sa judeci pe cineva care a facut niste fapte, dar nu sunt ale lui? Cum sa-l judeci pentru faptele care i-au fost pregatite mai dinainte sa umble in ele? Tocmai de-aceea acea rasplata este metaforica, pentru ca de fapt este numai HAR. Rasplata noastra este de fapt RASPLATA DOMNULUI ISUS ATRIBUITA NOUA.
11/06/2009 la 9:58 pm
Tocmai pentru că sunt de acord cu ce spui, te întreb cum se potriveşte cu o gândire de genul „Eu predic şi trăiesc tot ce trebuie. Dar nu se cunoaste conceptul adevarat al Harului si predicatorii nu predica Harul lui Christos ci inca Legea. Tinerii nu trăiesc în evlavie, eu da. Har este ce am eu, alţii sunt vai de capul lor.”
11/06/2009 la 10:03 pm
Pai asta e delir. Sa spunem ca poate unii ar putea predica Adevarul, dar asta nu inseamna ca il si traiesc, altii chiar il traiesc, dar nu se lauda cu asta in felul in care se lauda lumea ci asa cum a facut-o si Pavel. Lauda lui era Hristos.
Nu pot sa-l condamn nici pe Ilie care cu mainile lui a casapit niste profeti mincinosi, nu sunt nici impotriva lui Ioan care predica pocainta, dar s-a vazut in cazul ambilor ca au avut momente de cadere.
Minciuna nu poate fi tolerata, dar niciodata aceasta lucrare de demascare a minciunii nu trebuie facuta in mod omenesc. Sunt multe taine, dar certitudinea este ca judecata nu ne este data noua, inca.
12/06/2009 la 10:53 am
Mulţumesc, GoodGospel, ăsta e farmecul discuţiilor cu oameni care par iniţial în tabere (fundamental) adverse, dar o inimă curată recunoaşte întotdeauna adevărul şi se înclină (of course, eu unul am o inimă imaculată, de concepţie proprie). Deci poţi fi de acord şi că un calvinist pur-sânge o ia un pic razna când spune în acelaşi timp că Dumnezeu face totul, şi că el NICIODATĂ nu va ieşi din harul pe care-l POSEDĂ.
12/06/2009 la 12:01 pm
Pai sa ne gandim putin la Samson, „cat de mult ulei folosea”…. Mult timp functiona pe ulei. 🙂
Momente de cadere le are fiecare om in viata lui, fie ca este ales fie ca nu.
Uita-te la Petru in antiteza cu Iuda. Amandoi au cazut, dar pentru unul s-a rugat Domnul, iara celuilalt i-a spus: „Ce ai de facut, fa repede”.
Sa nu uitam ca nu a fost singura cadere a lui Petru. S-a mai intamplat si dupa-aceea, cand Pavel „i-a stat impotriva”.
Dumnezeu ii mantuieste pe cei hotarati de El, dar acestia nu devin super-oameni inainte de vreme. Au momente de cadere, dar destinatia lor este sigura.
27/06/2009 la 9:31 am
da, stapanul nu are alta treaba decat sa ne ierte, iar noi s-avem grija sa nu stea.
v-am citit si delirurile.
goodgospel, calvinismul este erezie.
27/06/2009 la 11:45 am
Eu nu sustin calvinismul! Eu doar citesc Biblia si cred ca ar trebui sa ne uitam mai cu bagare de seama la ce citim.
27/06/2009 la 2:14 pm
atunci nu intelegi ce citesti. asa spun si calvinistii: „Dumnezeu ii mantuieste pe cei hotarati de El…”. adevarul este insa altul.
iar asta „Cum ai putea sa judeci pe cineva care a facut niste fapte, dar nu sunt ale lui? Cum sa-l judeci pentru faptele care i-au fost pregatite mai dinainte sa umble in ele?” e delir pur.
27/06/2009 la 4:27 pm
Nu ma intereseaza ce spun calvinistii! Arata-mi ca lucrurile stau altfel. Arata-mi adevarul despre care vorbesti. Daca sunt ratacit, vorbeste-mi despre adevar si poate voi fi eliberat.
Acum imi spui si faptul ca omul lucreaza fapte bune prin propria-i putere?
As avea nevoie de cateva argumente biblice!
27/06/2009 la 5:12 pm
nu te intereseaza, dar crezi ca ei. crezi in predestinare.
27/06/2009 la 5:29 pm
Efeseni 1:4-5
For he chose us in him before the creation of the world to be holy and blameless in his sight. In love
he predestined us for adoption to sonship through Jesus Christ, in accordance with his pleasure and will
Desi mie nu-mi place termenul predestinatie, in traducerea engleza este folosit foarte des. Mie imi place sa numesc aceasta doctrina: Alegere Divina.
Ce sa facem? Sa scoatem toate versetele din Biblie in care se afirma ca Dumnezeu alege pe ai Sai?
27/06/2009 la 6:42 pm
nu draga. sa citesti cap coada nt si sa incerci sa intelegi. dumnezeu e logic. nu ilogic.
alegerea despre care se vorbeste in efeseni este dragostea lui dumnezeu. el ii numeste copii ai sai pe toti cei care il accepta pe cristos. alegerea oamenilor are loc numai prin unire cu cristos. „In El, Dumnezeu ne-a ales…” (efeseni 1:4) nimeni nu este ales in afara unirii cu cristos. si cum este ales? prin credinta. alegerea este in cristos si prin sangele lui. domnul a planuit inainte de creatie sa aiba un popor prin moartea rascumparatoare a lui cristos. alesii sunt un popor ales, sunt trupul lui cristos, sunt biserica lui cristos, sunt mireasa lui cristos. certitudinea alegerii ca persoana in trupul lui cristos este conditionata de trairea personala a crestinului, prin credinta in cristos si staruire in unire cu el, fiind sfinti si fara prihana inaintea lui. alegerea pt mantuirea in cristos este oferita t u t u r o r, in functie de credinta si pocainta, atunci cand ei accepta darul lui dumnezeu: mantuirea. astfel crestinul devine unul dintre alesi.
dumnezeu ii predestineaza pe alesi sa fie chemati, neprihaniti, asemenea chipului lui cristos, sfinti, fara prihana, primitori ai duhului sfant, facuti pt fapte bune.
sa spunem ca biserica este o corabie a carei capitan este cristos. cu totii suntem invitati in aceasta corabie. vezi de ex pilda semanatorului. atat timp cat esti in corabie cu capitanul, esti printre alesi. daca decizi sa parasesti corabia, implicit si pe capitan, incetezi sa mai fi dintre alesi. predestinarea este destinatia corabiei si premiul pe care-l vom primi odata ajunsi la destinatie.
27/06/2009 la 6:58 pm
Sa inteleg faptul ca mantuirea depinde de om si este in functie de acceptare sau de neacceptare?
Nu ar avea rost sa mai pomenesc de Romani 8 si 9, nu?
Uite in Tit 3:5 „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”
Eu cred ca Dumnezeu a randuit spre mantuire pe unii si pe altii nu. Unii sunt copii ai fagaduintei si altii nu, prin decizia Sa. Avem exemplul lui Iacov si Esau foarte lamurit ca sa putem pricepe.
Nu foarte demult credeam la fel cum expui tu, dar mi-am dat seama ca nu eram bazat pe Scriptura. Imi convine sau nu, asta e adevarul.
Nu cumva vom spune ca Dumnezeu este nedrept?
Dumnezeu nu foloseste logica (planurile si gandurile) noastra. El are caile Sale Sfinte si sunt sigur ca in tot ce face nu exista nedreptate, pentru ca El este drept.
27/06/2009 la 6:59 pm
Noi suntem in corabie, sau aducem rod, incoltim, atata timp cat Dumnezeu ne-a hotarat sa aducem rod.
27/06/2009 la 7:22 pm
mai spui ca nu esti calvinist…
da, mantuirea depinde de om si este functie de acceptare sau nu.
ma tem ca dumneata nu intelegi ce inseamna inoire facuta prin duhul sfant.
repet: scriptura se intelege citind-o cap coada.
ma opresc aici. nu-mi place sa bat apa-n piua. pace!
27/06/2009 la 8:50 pm
Ok. Eu prefer sa fiu mantuit, nu prin fapte, ci prin har. A accepta sau nu, este o fapta. Pace!
28/06/2009 la 8:09 am
Aşa o paaaaaaaceee…
Dragă Claudiu, deşi sunt de acord cu tine fără a fi calvinist 100%, ci molinist, aşa cum am mai spus, ultima ta argumentare (desigur, făcută în vederea pacificării) nu este prea grozavă… Adică, după părerea mea, obsesia faptelor nu mi se pare ceva bun, şi nici biblic, dar deloc-deloc. Apoi, dacă te gândeşti un pic, în paradigma predestinării chiar şi faptele (mai ales unele dintre ele…) sunt venite prin har, deci este o logică circulară să respingi faptele ca „mijloc” vizibil al mântuirii, mai ales acceptarea, sau hotărârea, sau rugăciunea şi aşa mai departe.
Dragă R., îţi mulţumesc de regăsire! Stilul tău hotărât face pe unii şi mai nehotărâţi, iar pe alţii tot mai hotărâţi… Aşa o încredinţare este ceva impresionant şi de dorit, dar este departe de ceea ce sunt. Asta nu înseamnă că nu îmi place să te văd cum argumentezi – mai nou, că înainte nu prea scotea omul de la tine mai mult de 2-3 rânduri de sentinţe sau ameninţări. Eu am o mică problemă cu doctrina ta, despre care nu voi putea spune că e greşită sau nu, pentru că Duhul chiar trebuie lăsat să bată cum şi dincotro voieşte, şi e chiar frumos să observi cât e de schimbător şi jucăuş. Problema mea este aceea că nu pot adera la ideea de metodă, de algoritm pentru a obţine ceva de la Dumnezeu. Voi spuneţi nişte lucruri despre botezul cu Duhul care nu neapărat mă sperie, dar mă fac să nu-mi doresc aşa ceva, venit pe o cale prestabilită, aflată la îndemâna oricui şi manifestat conform unei liste de bifat. Mie îmi place să văd Duhul liber. Dacă am greşit, ajută-mă te rog.
28/06/2009 la 10:49 am
sentinte si amenintari vezi tu, draga agnusstick. oricum, iarta-ma ca te-am speriat si tulburat. eu si gg am vorbit aici despre alegere si predestinare, iar acum vi si ma iei cu manifestari din biserica penticostala. (nici macar nu stiu la care anume te referi, si mai banui ca la unele vazute de tine pe youtube. : )) ) am inteles cam de la inceput ca nu-ti plac, dar eu nici macar nu ti-am vorbit de ele, daramite sa incerc, doamne fereste, sa ti le bag pe gat. poti trece peste faptul ca fac parte din cultul penticostal? si mie imi plac oamenii care gandesc.
vizavi de ce-am argumentat mai sus, nici mama BO, nici BC (din care am inteles, sper bine, ca faci parte) nici BP, nici BB nu cred in predestinare, asa ca nu vad pe cine as putea sminti prin hotararea mea. dar internetul e plin de rasariti iesiti din aceste biserici, rasariti care pt unii am impresia ca devin repere.
despre duhul sfant vorbim altadata, poate.
28/06/2009 la 1:43 pm
Fii pe pace R., nu m-ai speriat, dar de tulburat tu tulburi pe multă lume, măcar că spui cu mare foc ce spui, şi lumea trebuie să dea atenţie în astfel de cazuri. Trebuia să scriu „ameninţări”, desigur (cu pedeapsa veşnică etc.), iar când zic sentinţe mă refer la propoziţii categorice şi destul de scurte ca omul să fie deranjat în „pacea” sa, dar poate prea scurte şi prea categorice ca să nu sară la harţă cu tine.
Păi ştiu foarte bine ce vorbeaţi, dar tocmai în ideea opoziţiei tale faţă de calvinism şi predestinare, am abordat alegerea lui Dumnezeu şi a unei vieţi pentru El, pe care tu o vezi ca datorie a omului (şi eu sunt de acord aici cu tine), dar am pus aici problema a ceea ce cred că tu consideri modul corect de alegere. Deci, am presupus că aderi la Botezul Duhului Sfânt ca alegere de dorit, singura prin care omul face de fapt ce ar trebui să facă. Am greşit? Nu am nimic contra unor manifestări din BP, le respect, dar nu sunt potrivite pentru mine – sunt handicapat cu prea multă raţiune, şi am explicat de ce nu merg pe mâna acestui fel de a te apropia de Dumnezeu.
Da, mă închin în BC, am unele puncte din teologia BC pe care le accept, şi nu plec nicăieri, pentru că nici nu sunt nicăieri, nu am unde să mă duc. Sunt şi eu un „apus”, cu rolul de a tulbura altora reperele de care sunt uneori prea siguri.
28/06/2009 la 8:51 am
De ce nu cred in prestiinta in ceea ce priveste mantuirea:
Daca un om ar fi ales prin prestiinta lui Dumnezeu, atunci inseamna ca salvarea este prin fapte. Adica Dumnezeu va fi stiut cine are sa faca binele si tocmai de-aceea l-a predestinat spre a fi mantuit. Aceasta teorie este anulata de Biblie, care afirma ca Dumnezeu nu alege pe baza faptelor sau a binelui facut ci pe baza a vointei Sale, a suveranitatii Sale, a Planului facut chiar inainte de intemeierea lumii.
In ceea ce priveste predestinarea sortii pamantene a omului, daca ne gandim ca omul este guvernat de sansa (noroc) si de coincidenta, atunci il cam dam la o parte pe Dumnezeu.
Ce este sansa?
circumstanţă favorabilă, posibilitate de reuşită, de succes; noroc
Iata cateva texte:
Prov 16:1 Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.
Prov 16:4 Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.
Prov 16:9 Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.
Prov 16:33 Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.
Iov 23:13 Dar hotărârea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
Isaia 41:4 Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, cel dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.
Isaia 46:10 Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ,Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.
Maleahi 3:6 Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.
Efeseni 1:11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale
Noi nu il putem acuza pe Dumnezeu pentru nedreptate pentru ca este Sfant si Drept si totodata Dragoste. Noi nu putem pricepe pe deplin planurile si gandurile Lui, dar Dumnezeu este bun si drept cu noi.
28/06/2009 la 11:53 am
gg, vrei dar sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica? nu eu ti-o zic, ci iacov. vrei sa intelegi ca domnul in pilde vorbeste despre cei care au fost nascuti din nou, au primit mantuirea dar au pierdut-o, adica nu si-au pastrat hainele curate pana la capat? vrei sa intelegi ca ni se spune sa veghem ca sa nu cadem? vrei sa intelegi c-au fost oameni care au facut minuni in numele domnului si-au gustat darul ceresc facandu-se partasi duhului sfant (nu stiu daca tu ai ajuns la acest nivel), dar au cazut? vrei sa intelegi ca cel care va birui va mosteni imparatia lui dumnezeu? e usor sa spui ca esti mantuit prin har si nu prin faptele mele. ar fi tare frumos asa. dar sa nu ne amagim.
28/06/2009 la 12:17 pm
Sunt de acord cu tine. Dar Iacov vine ca o completare. El spune doar ca credinta fara fapte este moarta. Sunt de acord in totalitate. Sa nu punem efectul inaintea cauzei. Nici un om nascut din nou nu poate aduce roade, dar aceste fapte sunt sosite tocmai in urma credintei. Este foarte simplu.
Iacov 2:21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
De fapt ce face Iacov aici? Contrazice cumva celelalte scrieri? Nicidecum, toata pledoaria lui Iacov este sa arate ca nu exista credinta moarta, adica fara fapte. El nu pune pe seama faptelor credinta, nu indeamna mai intai la fapte si pe urma la credinta. Ci le spune oamenilor care se declarau credinciosi cu vorba, ca de fapt ei nu au credinta, pentru ca aceasta nu poate sa existe daca nu aduce roade, fapte. Este corect ceea ce tu sustii si eu spun Amin.
Iacov 2:24
Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Aici Iacov afirma destul de lamurit, ca nu poti spune ca ai credinta fara fapte.
Iacov subliniaza la inceputul epistolei sale urmatoarele lucruri: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.
Cred ca amandoi intelegem ce spune Iacov aici, nu?
Sa mai citim din Iacov, pentru ca mie imi place foarte mult.
Iacov 4:12-16
Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău? Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga! Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru. Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.
Aici Iacov il recunoaste pe Dumnezeu ca suveran asupra omului, iar acesta din urma nu ar trebui sa se bizuie prea mult pe gandurile si tintele sale. Intotdeauna ar trebui sa gandeasca: daca va vrea domnul, daca va fi dupa voia Lui, caci ce este omul? Un abur care se arata putin…, un abur care este in mana Domnului Dumnezeu.
Da, il cunosc pe Iuda care a fost partas Duhului Sfant, dar mai stiu si ce fel de sfarsit a avut.
Ii stiu pe Saul si pe David, pentru unul a venit sentinta de lepadare, pentru altul mustrarea. Amandoi pacatosi. Ce a facut diferenta? Alegerea lui Dumnezeu.
Iuda si Petru: Amandoi pacatuiesc cam in acelasi timp, pentru unul Domnul se roaga, altuia ii spune: „Ce ai de facut, adu de graba la indeplinire”. Cum vine asta? Prin alegerea lui Dumnezeu.
Eu stiu ca sunt mantuit pe baza alegerii lui Dumnezeu, care a randuit mai dinainte ca moartea Domnului nostru Isus sa aiba roada. Stiu ca cei pacatosi vor fi judecati dupa faptele lor si este drept, iara cei mantuiti au primit haine albe din partea Domnului lor Isus Hristos.
28/06/2009 la 1:19 pm
De fapt, aţi putea foarte bine să fiţi amândoi metodişti wesleyieni: să fiţi aleşi de către Domnul, să primiţi har, şi apoi să hotărâţi că vreţi să vă sfinţiţi cu adevărat viaţa, după puterile voastre, pentru că sunteţi promişi Domnului şi altfel nu se cade să trăiţi, decât prin faptele luminii. De ce să punem fuga de fapte înaintea esenţei acestor fapte, care vine din har? Vrem să negăm harul, sau vrem să negăm faptele?
Bietul Pavel, nu cred că şi-a închipuit ce vor ajunge vorbele sale, scoase din context, şi câte sloganuri aparent corecte vor îndepărta oamenii de la umilinţa de a face fapte în har.
Să zicem că un om care a citit Biblia, deşi nu crede, se hotărăşte să trăiască după Legea lui Dumnezeu, şi încearcă din toate puterile să facă binele din dragoste şi cu smerenie, rugându-l pe Dumnezeu să-i dea credinţă şi adevărata dragoste, de aproape şi de Cel de sus. GoodGospel, dacă nu l-a ales Dumnezeu acest om va pierde viaţa veşnică? R., acest om va primi SIGUR ceea ce cere?
28/06/2009 la 1:41 pm
Un om ce-l cauta pe Dumnezeu din toata inima, inseamna ca are o inima noua. Un om fara sa fie nascut din nou nu-l poate cauta pe Dumnezeu.
Cu ce i-a folosit Marelui Preot Caiafa „cautarea lui in scriptura si in fapte”? Nu a primit nimic dupa asteptarile lui. Dar ce a primit talharul de pe cruce ce tocmai se nascuse? Asigurarea din gura Mantuitorului.
Omul luminii nu poate infaptui faptele intunericului.
@agnusstick
Exemplul tau este posibil doar intr-o oarecare masura, insa nici un om nu poate trai dupa Legea lui Dumnezeu. Singurul care poate este omul nascut de Sus. Avem asigurarea: Daca Ma veti cauta din toata inima Ma veti gasi!
Avem nevoie de mai mult? Eu spun ca nu.
28/06/2009 la 2:38 pm
Deci îmi dai dreptate – fapta alegerii sfinţeniei şi fapta hotărârii de a accepta jertfa lui Cristos vin în urma harului. N-am zis că un om poate împlini Legea, era vorba de atitudinea de a dori asta din toată inima.
28/06/2009 la 2:40 pm
Fapta de a-L accepta pe Hristos, da, vine in urma Harului. Tot ce vine bun in viata omului, vine in urma harului.
P.S. Am si eu un comentariu nemoderat 😛
28/06/2009 la 1:48 pm
Cu privire la manifestarea in BP m-am exprimat aici:
http://mariuscruceru.ro/2009/06/14/ce-fel-de-dumnezeu-avem/#comment-6142
Despre comercializarea conceptului de Dumnezeu am facut referire aici:
http://suflaredeviata.blogspot.com/2009/06/dumnezeu-ca-o-franciza.html
Domnul cu noi!
28/06/2009 la 1:51 pm
da, va primi. agnusstick, draguta, eu nu neg harul.
28/06/2009 la 2:36 pm
Nu ştiu de ce crezi că am bănuit asta…
28/06/2009 la 2:22 pm
nu vad pe nimeni tulburat afara de tine. esti prea sensibil. iar referitor la pedeapsa vesnica, cei mai multi incearca sa nu aduca vorba de ea. dar ea este o realitate in care cei mai multi vor ajunge.
da, ader la botezul cu duhul sfant. spune cristos ca tatal il va da celor ce i-l cer.
28/06/2009 la 2:29 pm
De ce crezi ca cei mai multi vor ajunge in iad? Care este perspectiva ta asupra celor ce nu sunt mantuiti? Poti sa-mi faci o paralela intre cele doua categorii? Pe ce motive unii vor fi aruncati in foc si altii pe noul pamant?
28/06/2009 la 2:45 pm
ioi! pai ca asa scrie, odata. multi chemati, putini alesi. larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt ceice intra pe ea. dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt ceice o afla.
apoi uita-te in jurul tau.
parabole ti-o dat cristos destule, si ti-o spus si pe ce criterii vor fi impartiti la dreapta si la stanga.
28/06/2009 la 2:40 pm
Încerc să vă fac să vedeţi că de fapt sunteţi de acord şi aveţi amândoi dreptate… Dacă aţi reuşi să treceţi peste nişte fixaţii, v-aţi întâlni. Cel puţin aşa cred, aşa văd.
28/06/2009 la 2:43 pm
Toti ne intalnim in Hristos 🙂
Este foarte important sa intelegem ca lupta pe cae o ducem noi pe acest pamant sub forma de incercari si multe alte lucruri de acest gen, este spre slava numelui lui Dumnezeu. Cand vom intelege ca este un har sa suferi, dar sa si primesti binecuvantari, vom incepe sa intelegem Cuvantul.
28/06/2009 la 2:47 pm
eu inteleg asta.
28/06/2009 la 2:52 pm
R
Si esti de acord, tu cu afirmatia ” Multi chemati, putinni alesi”? Hai sa vorbim putin despre parabole:
De ce in pilda talantilor fiecare rob primeste acelasi raspuns: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău”
Observi? Chiar daca unul a avut 5 talanti sau 3, primesc acelasi raspuns: ai fost credincios in putine lucruri.
Si a doua intrebare: De ce le spune Stapanul celor ce ii spun Domnului ca au facut minuni cu Duhul Sfant, au vindecat etc: „Niciodata nu v-am cunoscut” Ce vrea sa insemne aceasta expresie? V-am cunoscut si v-am uitat, sau Niciodata chiar inseamna niciodata?
28/06/2009 la 3:37 pm
da, sunt de acord. nu toti raspund chemarii lui dumnezeu. nu toti chemati sunt si alesi.
de ce primesc acelasi raspuns primii doi? talantii sunt inzestrarile noastre, timpul nostru, resursele si posibilitatile noastre de-al sluji pe dumnezeu. unora dumnezeu le da mai multi talanti, altora mai putini. important este sa-i investim pt slava si largirea imparatiei lui dumnezeu. primii doi au facut asta. mi se pare normal ca raspunsul sa fie acelasi. al treilea n-a facut nimic.
l-au uitat ei pe dumnezeu. celor care le spune asta pot fi cei din evrei 6, sau cei din 2 cor 11:4-15, sau cei din 2 tes 2:9-10. si satan se poate preface intr-un inger de lumina.
17/03/2011 la 10:42 pm
Ce istorie…, cate transformari!
18/03/2011 la 9:32 am
Claudiu, sunt puţin confuz, nu ştiu la ce te referi… Dar mulţumesc de vizită, oricum!
18/03/2011 la 11:20 am
Ma refeream la schimbarile produse in gandirea ai perceptia mea privitoare la tot. 🙂
18/03/2011 la 12:15 pm
Ai devenit molinist? Sau arminian? Nu că ar conta eticheta, dar îşi face omul mai rapid o idee…
18/03/2011 la 12:24 pm
Sunt intr-un proces continuu de devenire. In fiecare zi ma transform in ceva nou, ori ma intorc la ce am fost. Cert este ca sunt intr-un continuu freamat.
Cred ca am devenit agnostic.
18/03/2011 la 12:56 pm
Nu cred că e o problemă gravă, o să-ţi treacă. Un anumit grad de agnosticism trebuie să aibă tot creştinul, altfel nu e smerit îndeajuns şi crede că L-a înţeles perfect pe Dumnezeu… Dar, câtă vreme Îl iubeşti, cunoaşterea e pe plan secund – încearcă să-L iubeşti fără să înţelegi nimic, măcar o vreme, să fii ca un copil la pieptul mamei şi atât. Cred că o să-ţi placă mai mult decât dacă ai ajunge doctor în teologie!
18/03/2011 la 1:02 pm
Sentimentul acela cald pe care il simte puiul de caprioara ce sta linistit langa mama lui, sentimentul ametitor de apartenenta pe care il afiseaza atunci cand paste langa mama sa nestiind ca este in bataia pustii vanatorului, ori in catarea pradatorului iscusit nu-mi poate oferi prea multa liniste.
Nu pretind sa-L inteleg perfect pe Dumnezeu, nu pretind nici ca il voi cunoaste vreodata ca esenta. Il vad de departe prin ochii dogmelor si incertitudinii, Il privesc cu nesiguranta vanatului ce se stie urmarit. Scepticismul imi da tarcoale si necredinta imi urmareste pasii. Totul pare a fi un joc in care moartea pare a capata rol de izbavitor si nu de calau.
18/03/2011 la 1:10 pm
Atunci înseamnă că Dumnezeu are gânduri mari cu voi, şi e o luptă grea, pentru tine şi pentru copilaş. Facă-se voia Lui! Am încredere că El te iubeşte, iar credincioşia Lui este mai presus de scepticismul cel mai negru. Predă-te cu totul harului şi voiei Sale, e cel mai sigur şi simplu lucru de făcut – dacă chiar vrei să faci ceva. Dar chiar dacă nu faci, nu cred că te va lăsa să cazi definitiv, ci cred că vrea să ajungi mai sus şi mai puternic.
18/03/2011 la 1:17 pm
P.S. Eu unul am să te iubesc chiar dacă ai să devii sceptic, Claudiu! Dar zău că nu am această teamă! Nu ştiu dacă ajută la ceva asta. Dar sfatul meu „bătrânesc” ar fi să laşi o vreme baltă binele şi mai ales răul, uită de teodicee, du-te la munte şi uită-te la tot felul de vietăţi şi la pietre, şi o să-ţi treacă. Şi uită şi de oameni şi de sufletele lor o vreme, contemplă doar viaţa frenetică şi luptătoare.
18/03/2011 la 1:44 pm
Multumesc! Totul vine ca o descoperire si nu ca o incrancenare. Partea cu muntele suna bine, dar din pacate ori din fericire as putea spune, am un serviciu (platit) 🙂
18/03/2011 la 1:19 pm
Să ştii că am trecut şi eu, de mai multe ori, prin aşa ceva. Poate nu venind de la înălţimea credinţei tale de acum câtăva vreme.
18/03/2011 la 1:42 pm
E posibil sa gresesti cu privire la inaltimea credintei…. Vartejul a inceput atunci cand am lasat sa incolteasca o intrebare in mintea mea. Unii spun ca acela a fost pacatul ce nu poate fi iertat, pacatul impotriva Duhului Sfant. Daca lasi incertitudinea sa te cuprinda, atunci esti un proscris.
Vreau sa-ti spun ca nu-mi pare absolut deloc rau. Il simt pe Dumnezeu altfel si mai important decat mi-L descriu anumite dogme.
18/03/2011 la 1:49 pm
Nu prea ai cum să lupţi cinstit cu incertitudinea. Cinstea absolută, deschiderea totală cred că este esenţială. Nu lăsa nimic ascuns oricât te-ai teme de propriile gânduri, pune totul înaintea Lui.
Eu nu cred că asta înseamnă păcatul împotriva Duhului Sfânt. Dacă citeşti cu atenţie, în context sufletesc, vezi că înseamnă a-L acuza pe Dumnezeu de necredincioşie, de înşelăciune, de dorinţă de răzbunare – dar neapărat după ce ai gustat din Bine. Nu mi se pare deloc cazul tău.
18/03/2011 la 1:21 pm
Multumesc pentru imbarbatare. Felul meu de a trai nu s-a schimbat cu nimic si nu cred ca mi-as putea pierde vreodata credinta in (existenta lui) Dumnezeu. E ceva ce nu se poate schimba in mintea omului, insa cu siguranta incep sa urasc toate dogmele, toate teoriile filosofice faurite din teama de adevar. Nu-mi place sa cred intr-un Dumnezeu aparat de oameni.
18/03/2011 la 1:28 pm
A, păi asta-i cu totul altceva! Welcome to the club! Cum poţi atunci să spui că scepticismul şi necredinţa te urmăresc, fără să adaugi că e vorba de dogme şi teorii filosofice? Spune-mi, ce dogme mai crezi din toate?
18/03/2011 la 1:38 pm
Dogma ca Dumnezeu exista. In rest nu pot exclude nimic si nici sa confirm.
Cel mai mult ma enerveaza ca cei ce iubesc dogmele nu le pot explica.
18/03/2011 la 1:42 pm
Atunci nu sunt eu omul cel mai potrivit să te sprijin cu sfaturi, pentru că şi eu sunt antidogmatic. Dar despre dumnezeirea lui Isus Cristos ce mai crezi acum?
18/03/2011 la 1:48 pm
Grea intrebare pui. De curand am avut o discutie pe tema asta. Am cerut cuiva sa-mi spuna ce anume a fost divin in Omul Isus Hristos. Nu pot sa-ti spun ca nu mai cred in Isus Hristos ca Dumnezeu, dar pot sa afirm ca sunt intr-o mare cautare de logica. Nu-mi pot da seama ce sa pun in seama divinului: Sufletul? (nu cred in suflet), Mintea (cred despre minte ca-i produsul creierului), Trupul ( a fost muritor). Atunci ce a fost divin in Isus Hristos?
18/03/2011 la 1:53 pm
Duhul, desigur. Acelaşi Duh cu al Tatălui. Pornirea irezistibilă spre a face numai şi numai voia Tatălui, împreună cu putinţa de a o cunoaşte şi cu harul de a o iubi, aşa cum e, pentru că duce spre Bine.
18/03/2011 la 1:59 pm
La ce te referi cand spui Duh? Duhul Sfant? In definitiv Trinitatea are vreo logica?
18/03/2011 la 2:05 pm
Da, Duhul Sfânt. Trinitatea are o logică forţată, dictatorială. Dar e aşa pentru că trebuie, cu chiu cu vai, să facă să încapă în raţiunea omenească ceea ce scrie în Biblie. Dacă o resimţi ca pe o povară şi o alcătuire omenească de care trebuie să fugi, uită de ea acum şi adoră-L pe singurul Dumnezeu. Spune, împreună cu Marele Preot că Dumnezeu este Unul! Sfâşie-ţi hainele la gândul ăsta. El te va răsplăti pentru credinţă şi adevăr. Nu ai altă şansă, trebuie să I te închini Lui în Duh şi Adevăr, nu cu îndoială şi ascundere.
18/03/2011 la 2:10 pm
Nu stiam de acest crez al tau 🙂 M-ai surprins!
Atunci unde incadram plata pacatului ce-a fost decontata la cruce? Ori stergem totul cu buretele?
18/03/2011 la 2:23 pm
Am trecut şi eu exact prin aceleaşi probleme ca şi tine, dar venind din altă direcţie şi de pe alt palier de credinţă. Pot să-ţi spun ce am făcut eu şi ce-a făcut Dumnezeu cu mine. El lucrează în continuare şi am ajuns, de la ce ţi-am spus despre Singurul Dumnezeu, să fac rugăciuni trinitare pe care le simt foarte adânc. Dumnezeu m-a împăcat mai întâi cu Isus Cristos Dumnezeu adevărat şi om adevărat, iar mai de curând cu Duhul Sfânt.
18/03/2011 la 2:25 pm
Eu nu-s impacat foarte bine nici cu ideea de Dumnezeu personal. Asta cum o vezi din perspectiva ta?
18/03/2011 la 2:37 pm
O văd ca pe singurul lucru care face viaţa să merite trăită în credinţă. Dumnezeul impersonal e raţiune pură, nu pot iubi aşa ceva, nici el nu mă iubeşte. Pur şi simplu nu mă interesează. Dar Dumnezeu e viu, Claudiu! Asta e caracteristica Lui principală, şi apoi faptul că intră în relaţie cu noi, că ne poate iubi sau urî, pedepsi sau ierta. Asta mă interesează, fiinţa Lui în relaţie personală cu mine, nu existenţa unei fiinţe maximale.
18/03/2011 la 2:42 pm
Aici ne depărtăm un pic, eu unul nu am avut decât o scurtă perioadă în adolescenţă în care m-am apropiat de dumnezeul impersonal. Când am văzut cât e de rece am abandonat tot ce ţine de aşa ceva.
18/03/2011 la 2:51 pm
Am un caz „preferat”: O fetita crestina se roaga sa fie ajutata la examenul ce urmeaza sa-l aiba in viitorul apropiat si „Dumnezeul personal” o ajuta. O alta fetita (poate tot crestina) este prinsa de o hoarda de soldati bosniaci ori munenegreni, chinezi, americani etc si este violata. In tot acest timp se roaga sa fie scapata. Unde este „Dumnezeul ei personal”?
Cum diferentiaza Dumnezeu interventia Sa?
18/03/2011 la 3:02 pm
Trebuie să fii fetiţa respectivă ca să afli… Şi nu foarte repede, desigur, nu când ai vrea, poate nu în această viaţă. Şi poate că le ajută de fapt pe amândouă, în moduri diferite. Ştiu că asta sună a autoamăgire. Eu am depăşit întrebările astea gândindu-mă că Dumnezeu e viu, că relaţia cu fiecare din noi e treaba Lui, că pe mine mă interesează mai mult relaţia mea cu El, nu neapărat a Lui cu mine. Şi, fiind educat în mediul catolic, m-a ajutat credinţa în datoria de a fi în primul rând rob, şi abia apoi fiu rob, fiu risipitor şi fiu regăsit.
18/03/2011 la 3:04 pm
Esenţial: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego… Dumnezeu nu ne datorează nimic, noi îi datorăm totul, în primul rând iubire necondiţionată.
18/03/2011 la 3:40 pm
Dar de ce sa-i datoram noi ceva lui Dumnezeu? Stiu foarte bine istoria si are frumusetea, logica ei. Trec peste toate astea si intreb: Fiecare are un Dumnezeu, diferit de cel al aproapelui sau?
Imi place mai mult ideea Dumnezeului ce ne lasa sa experimentam raul pentru a ne descotorosi de el mai tarziu. Invatam ce inseamna raul in viata noastra, fara ca Dumnezeu sa fie subiectiv.
18/03/2011 la 3:59 pm
Este şi asta o variantă plauzibilă. Pe mine m-a marcat însă Cartea lui Iov. Toată familia lui a fost carne de tun, a pierit ca şi când n-ar fi contat pentru nimeni, totul era între Dumnezeu, Iov şi Satana, restul erau pioni, figuranţi, nici aleşi nici nealeşi, uitabili.
Spuneai că eşti în căutare de logică pentru divinitatea lui Isus Cristos. Eu am găsit-o în Iov 17:3, şi nu a fost nevoie să caut mai departe. De fapt nu e o logică în sine, este mai mult consistenţa fiinţei lui Dumnezeu cu Sine, credincioşia Lui care ne poate face să trecem peste tot ce nu pricepem, având încredere nemăsurată în El, în iubirea şi dreptatea Lui care ne depăşeşte copios raţiunea. Impasul în care te afli acum s-ar putea rezolva la limită prin universalism, şi doar acum îl poţi accepta. Să crezi că Isus Cristos este milos şi drept, şi nu poate, îi va fi imposibil să judece cele două fetiţe ale tale fără să le ierte, chiar dacă una dintre ele Îl va fi blestemat, şi toată familia lui Iov va trăi în veci chiar dacă nu merită. Poţi să crezi acum asta, dacă toate barierele dogmatice ţi-au fost spulberate Îl poţi iubi şi judeca, din dragoste, fără oprelişti. Dar cine ştie ce ţi se pregăteşte…
18/03/2011 la 4:11 pm
Totul este carne de tun. Uita-te in jur… suntem doar norocosi si ghinionisti, adaptati si neadaptati.
Universalismul, da, poate fi o solutie. Nu pot accepta istoria lui Iov ca fiind de natura divina. Nu mi-l imaginez pe Dumnezeu schimbandu-mi copiii ca pe o roata de rezerva, crezand ca asta m-ar face fericit. Nu cred ca omul este un camp de batalie pentru Dumnezeu si Satana…
Pentru ce sa se bata? Pentru un fir de praf? N-ar fi asta grandomanie si sadism?
Sa creezi suflete simtitoare, cu puterea de a suferi si a iubi, si Tu, Atotputernicul sa scrii un scenariu pentru fiecare dintre ei fara sa-ti pese de ceea ce simt?
Pot trece peste asta doar daca accept predestinarea ca scop final si nu ca traseu. Dumnezeu ar putea, arbitrar, sa ofere cui doreste ceea ce ste „dincolo”, dar nu ar fi drept sa-mi stabileasca suferinta aici si-acum.
Dumnezeu nu poate fi decat iertare si salvare. Condamnarea nu trebuie sa fie de partea lui, pentru ca nu poate. El este atotputernic si fara de sfarsit. De ce sa se bucure de chinul meu?
18/03/2011 la 4:17 pm
Şi cum te-ai putea bucura tu de El, ştiind că alţii suferă fără sfârşit sau au fost anihilaţi pentru că nu au avut destul har, aşa cum tu ai primit?
18/03/2011 la 4:22 pm
Nimeni nu sufera pentru ca nu exista iad, nu exista pedeapsa…, pedeapsa pentru ce?
M-as bucura de viata, de existenta, de constiinta, de eternitate.
18/03/2011 la 4:28 pm
Cred că e foarte bine ce faci, Claudiu – acum eşti atât de asemănător cu Iov, încât sunt mari şanse pentru tine. Rămâi doar cu El, dă totul deoparte, riscă totul pe cartea Adevărului.
18/03/2011 la 4:23 pm
Este o condiţie a atotputerniciei. El are puterea, şi dreptul pornit din ea, de a alege orice, dar cu harul Lui putem crede că va alege cu iubire şi dreptate, că nu se va răzbuna pe un fir de praf care a risipit puţinul Duh primit la marea şi nedreapta împărţeală.
18/03/2011 la 5:40 pm
Multumesc pentru discutia de astazi. A fost constructiva si m-a luminat in groaza mea eretica.
18/03/2011 la 5:50 pm
Cred ca am un mesaj in asteptare?! Schimbarea browserului probabil..
19/03/2011 la 11:40 pm
imi pare rau ce citesc despre tine, claudiu.
21/03/2011 la 8:23 am
In care parte a comentariilor? Cele vechi ori cele noi? Si ce citesti despre mine sau de la mine? Si mie imi pare rau uneori, dar toti ar trebui sa trecem pe-aici.
21/03/2011 la 10:16 am
despre cele noi zic. nu stiu cati dintre cei care trec pe-aici pot doar sa treaca si nu sa ramana. ma tem ca prea putini.
21/03/2011 la 10:32 am
Dupa ce treci pe-aici privesti viata cu alti ochi, esti mai puternic, te-ai gasit pe tine si nu pe altii. Tu stii ce crezi si nu altii. Este imperios necesar sa ajungi in momentul dilemei, al poticnirii. Daca drumul tau, ca individ, nu a trecut prin aceasta situatie – nu te cunosti, nu stii in ce crezi, nu stii ce esti.
21/03/2011 la 10:44 am
lol ar trebui sa te invidiem sau cum?
inainte doar ai crezut ca crezi in Dumnezeu. acum in ce crezi?
21/03/2011 la 10:52 am
Acum cred in Dumnezeu si in Isus Hristos, dar privind cu alti ochi.
21/03/2011 la 11:25 am
adica cum?
21/03/2011 la 11:31 am
Îmi pare bine ce citesc despre tine, Claudiu
21/03/2011 la 11:49 am
pt astea iti pare bine?
„Scepticismul imi da tarcoale si necredinta imi urmareste pasii.
Nu-mi pot da seama ce sa pun in seama divinului: Sufletul? (nu cred in suflet), Mintea (cred despre minte ca-i produsul creierului), Trupul ( a fost muritor). Atunci ce a fost divin in Isus Hristos?
La ce te referi cand spui Duh? Duhul Sfant? In definitiv Trinitatea are vreo logica?
Dar de ce sa-i datoram noi ceva lui Dumnezeu?
Totul este carne de tun. Uita-te in jur… suntem doar norocosi si ghinionisti, adaptati si neadaptati.
Nimeni nu sufera pentru ca nu exista iad, nu exista pedeapsa…, pedeapsa pentru ce?”
21/03/2011 la 12:07 pm
Printre altele
21/03/2011 la 12:07 pm
Spune-mi daca vreo intrebare din acest grup este nejustificata..